Încă din momentul în care te-ai hotărât sa pleci in străinătate, te gândeşti ce vei face cu copiii şi in grija cui să-i laşi, însă poate nu şti că trebuie să faci o serie de demersuri legale.
Conform prevederilor legale, părintele care pleacă la muncă în străinătate trebuie să notifice intenţia de a pleca la muncă în străinătate Direcţiei de Asistenţă Sociala Orşova.
Conform Legii 272/2004, Secţiunea 4: Protecţia copilului cu parinţi plecaţi în străinătate, părintele care exercită singur autoritatea părintească sau la care locuieşte copilul, care urmează să plece la muncă în străinătate, are obligaţia de a notifica această intenţie Direcţiei de Asistenţă Socială, cu minimum 40 zile înainte de a părăsi ţara.
Pentru păriţii care deleagă autoritatea părintească, personalul din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială consiliază şi informează persoanele în cauză cu privire la reglementările legale în vigoare şi paşii ce trebuie urmaţi, solicitând totodată şi documentele relevante necesare parcurgerii procedurii de delegare temporară a drepturilor părinteşti.
Direcţia de Asistenţă Socială are obligaţia de a monitoriza modul de creştere şi îngrijire a copilului cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate.